Tudor Baciu
“trăiesc fiecare stare foarte intens,
fie că este vorba de bucurie sau tristețe…”
pictor, designer
Cum se poate defini fericirea, noțiunea cea mai nedefinibilă, cea mai labilă, abstractă, cea cu multe capete, cu tot atâtea fericiri? L-am întrebat pe Tudor, un artist complex, cu un itinerar existențial plin de cotituri, deloc banal sau rectiliniu, cu schimbări de direcție.
RAF: cum se poate defini fericirea, Tudor?
Tudor Baciu: Fericirea nu este noțiune, fericirea este un conglomerat de mici satisfacții, de bucurii. Trecătoare, perisabile, reversibile, amplificatoare. Unele idilizate, altele idealizate azi, în amintire. Da, am trăit frânturi de fericire. De pe la vârsta de 4 ani am început să fac primele desene, copiind personaje de desene animate precum Donald, Pluto, Mikey Mouse și altele. Pe la 6 ani am început să pun culoare și apoi să învăț să desenez calul. Iată, această fericire pe care am trăit-o, mic fiind, de a mă întâlni și a descoperi arta. În clasa a 5-a am dat examen și am intrat la Liceul de arte plastice Romulus Ladea din Cluj, încheindu-mi studiile universitare de artă și design. În anul întâi de facultate, împreună cu un prieten, am început să facem amenajări de grădini, până în 2008 când, în plină criză financiară, am decis să plecăm la București și să încercăm “traiul în capitală”. Am avut succes, iar orasul ne-a acaparat usor, în special prin social și cultural. În toți cei 8 ani în capitală, am facut design interior și de produs.
În 2016 am decis să las București-ul, nu mă mai regăseam în el, reușise să mă banalizeze. Aveam nevoie, în jurul meu, de mai multă trăire pură, oameni care să nu iasă la o cafea, având mereu un scop profesional, financiar în asta. Si, evident, îmi doream mai puțină superficialitate sau mai multă profunzime. M-am reîntors în Cluj, ca la o primă dragoste adolescentină, decizie care m-a așezat pe traiectoria devenirii mele. Având lângă mine prietenii din copilărie, aer curat și liniște, toate au început să îmi acceseze sensibilitatea și receptivitatea către natură, frumos, culoare, păsări, fluturi, foșnetul frunzelor, zumzăitul insectelor, ploaia, furtuna. Tot! Mereu am considerat că sunt mai sensibil, în sensul că trăiesc fiecare stare, foarte intens, fie că e vorba de bucurie sau tristețe. Mama îmi spune mereu că semăn cu ea.
RAF: Ai abandonat design-ul pentru pictură?
Tudor Baciu: Când am revenit la Cluj, am adus cu mine o mulțime de experiențe neplăcute, legate de munca pe gratis, pentru oameni puternici financiar, sau pe bani puțini; așa am ajuns să “urăsc” designul, deși nu mi-a greșit cu nimic. Am decis, brusc, să pictez și să încerc să trăiesc strict din pictură. Pictura m-a așteptat sau poate eu am tot așteptat-o să vină. De fapt, toată viața am așteptat ceva, ceva indefinibil, ca și fericirea. Ceva ce urma să mi se întâmple. Pictez de mai bine de 5 ani, o fac cu mare pasiune, chiar dacă, printre altele mă ocup de sculptură, pictură pe sticlă, grafică, obiecte decorative din lemn, recondiționare lemn și alte câteva activități strict legate de creativitate și artă. Nu mai stiu cine a spus-o, dar mi-a rămas gravată în memorie “singura fericire constă în așteptarea fericirii”.
O mare parte din timpul dedicat muncii mele mi-o petrec
în inima munților Apuseni, unde inspirația și linistea există
în abudență. Aceasta este frântura mea de fericire.
Tudor Baciu, născut în Cluj-Napoca, absolvent al Liceului de arte Romulus Ladea clasele 5-12 și al Facultății de arte plastice și design promoția 2002-2008. Mereu îndrăgostit de păsări, flori, natură și dinamica ei, încercând s-o redea prin pete și nuanțe vii de culoare, împreună cu un joc energic de forme și elemente, inclusiv prin portrete stilizate și semiabstractizate, detaliind însă cu atenție și expresivitate, ochii.
