Archive for Term: Nicu Covaci - Pictorul

“sunt profesor de arte plastice si sunt un chitarist amator…”

NICU COVACI – PICTORUL

“Am avut noroc că mama care m-a crescut singură mi-a oferit toate posibilitățile de dezvoltare a personalității.  Iar tatăl meu legionarul, întors din pușcărie, m-a întrebat într-o zi, întâlnindu-mă pe stradă, unde mă duc. I-am spus că mă duc la școala de sport să mă înscriu. Eram deja în clasa a VII-a. Fiule, tu trebuie să ai talent. Dacă am eu, trebuie să ai și tu. Hai să încercăm, poate intri la ceva mai interesant. Și m-a dus la un profesor de arte plastice ca să mă examineze” – interviu Nicolae Covaci – Pictorul, Editura Integral, București, 2019.

În fond, într-o lume plină de singurătate și de egoism, de brutalitate, cinism și dualism, viclenie și meschinărie, merită a trăi și a consuma, până la capăt, oportunitatea ori șansa întâlnirii revelatoare.

L-am întâlnit pe Nicu Covaci pe  treptele casei-atelier din București. Acolo ne aștepta, în atitudinea-i gentilă și cu brațele întinse, pregătite pentru o strângere partenerială de lungă durată. Cu cât te apropii, cu atât ți se relevă acest spirit, în măreția și complexitatea lui. Toată lumea îl cunoaște pe maestrul Nicu Covaci, prin muzica Phoenix și prin lumina reflectoarelor. Puțini, însă, i-au stat atât de aproape în momente, prilejuri de sinceră și profundă revelație sau descoperire.

Așadar, avem privilegiul de a scrie despre maestrul Nicu Covaci – PICTORUL. Este chiar dificil, pentru ca îți sună muzica Domniei Sale în cap. Și totuși, dacă îi treci pragul atelierului din București și te apropii de masa de lucru, încărcată de pete de culoare, pe care tronează paleta, pensulele și tuburile cu ulei, totul are sens și ajută la construcția profilului pictorului Nicu Covaci.

Este un mare spirit creator, care are puterea să așeze marea muzică Phoenix în “second position”. “Eu sunt profesor de desen, iar în muzică sunt amator … ”,  a spus râzând Maestrul. Ce îți rămâne? Tragi aer în piept și îi multumești Cerului pentru acest prilej de sinceră și profundă revelație.

RAF: Ne-ați mărturist că sunteți contestat în România, deși ați creat pentru România și v-ați daruit oamenilor acestei țări.

Nicu Covaci: Am să mă refer doar la pictură și am să vă răspund cu o întrebare. De ce eu, Nicu Covaci, nu am reușit să fac nicio expoziție aici, toate lucrările mele fiind răspândite prin Europa?

RAF: Deși nu ne dorim să vorbim despre creația Dvs muzicală legendară, avem totuși o curiozitate: cum este în pictură versus muzică?

Nicu Covaci: Aici, în pictură, nu ai un public cu care să trăiesti acel fenomen de feedback imediat. Tu pleci de la un concert mai încărcat decât te-ai dus! Asta, dacă ești un artist care este dispus să dea! Pentru că tu oferi o stare și, dacă nu minți, publicul îți răspunde și intră în rezonanță. În arta plastică nu ai asta… În arta plastică esti tu cu tine și cu pânza. Pui în ea ceea ce simți și speri ca printre privitori să se găsească, la un moment dat, măcar o ființă care să te înțeleagă. Nu ești responsabil decât pentru ceea ce dai tu, nu ai colegi de scenă, nu ai erori tehnice posibile, nu trebuie să fie perfect.

RAF: Creația Dvs plastică nu este perfectă?

Nicu Covaci: Nu, nu este perfectă, dar este sinceră! Absolut sinceră! Prin pictură regăsesc parte din mine și din ceea ce iubesc să fac. Dacă în muzică am mesaj (poate nu este ușor de acceptat, dar nici de susținut, nu convine tuturor), în pictură am spațiu, spațiul meu pentru evadare. Sunt eu cu mine, între pânzele mele, între lumini și culori, o lume în care nu regăsești nimic din ceea ce ce sunt și mă impun în lumina reflectoarelor: un personaj încruntat și poate rigid, uneori.

RAF:  Cum sunteți în pictură?

Nicu Covaci: În raport cu muzica sau în raport cu alți pictori?

RAF: Vă îndemn să vorbim doar despre pictură.

Nicu Covaci: Eu sunt ceva mai brutal în arta plastică, mai hotărât. Am linii și contururi clare, îmi plac mișcarea și compoziția dinamică, îmi plac dimensiunile monumentale, pline, evident, toate asigurând o construcție echilibrată, plină de expresivitate.

RAF: Preiau forma unei întrebări pe care o adresez cu fiecare ocazie, o întrebare fundamentală prin semnificaţiile şi complexitatea ramificaţiilor ei: cum ați ajuns la pictură, dat fiind că ați fost remarcat încă din școală ca muzician?

Nicu Covaci: Eram la școala germană. După testul cu profesorul recomandat de  tatăl meu, mi s-a propus să merg mai departe. Am intrat la liceul de arte plastice din Timișoara, și în scurt timp, m-am impus și eram apreciat. Am studiat istoria artelor și eram fascinat de Renaștere și arta antică. Din arta modernă m-am atașat de Impresionism și Cubism. Cred despre mine că sunt un cubist convins, dar cu o anumită vibrație, pe care o regăsești la impresioniști. Terminând liceul de arte plastice, m-am înscris la Facultatea de Arte Plastice. Eu sunt profesor de arte plastice și sunt un muzician amator (aici râde).  Apoi vorbim de anii 70, când am primit o repartizare undeva prin Ardeal, dar cum eram deja cunoscut în lumea muzicii cu succesul Phoenix, nu mi-am pus problema să mă prezint la post.

Am făcut tabere de creație la Marea Nordului

Ca să răspund la întrebarea Dvs, după ce am părăsit România, rămas singur. De nevoie, m-am întors la arte plastice. În Germania am predat pictura ani de zile, primind un post la Școala de Arte din orașul Osnabrück, fiind angajat de către Comitetul de Cultură al orașului. Am rămas acolo aproape 8 ani. Am predat pictură, am făcut tabere de creație la Marea Nordului, am avut multe expoziții și proiecte în diferite stiluri.  In 1982 am realizat o mare pictura pe pânză 45 m x 6 m cu scene din diferite sporturi, expusă pe peretele exterior al sălii sportului din Osnabrück, numită ”Gladiator 2000”. A fost, la ora aceea, cea mai mare lucrare pe pânză din Germania sau poate din lume.

RAF: Se remarcă superioritate în percepția Dvs artistică, cu o atenție deosebită pe compoziția dinamică.

Nicu Covaci: Mi-a plăcut mult anatomia în liceu și am învățat anatomie cât am putut. În plus, am iubit sportul, înotul în special, ceea ce m-a ajutat să înțeleg mecanica mișcării. Știu fiecare mușchi care se mișcă, de aceea în colecția dedicată sportului și marilor campioni români, centrul de interes din organizarea compozițională este tocmai această dinamică și mișcările ample. Iubesc compoziția deschisă, mișcările ample redate în plin avânt, dar și liniile. Formele și culorile par a ieși din limitele suprafeței de lucru și dau impresia că se continuă în afara ei.

RAF: Deşi sunteti Phoenix în toate structurile fine ale ființei Dvs, pictura s-a instalat odată cu testul unui profesor şi rămâne acolo, pentru totdeauna, așa cum ne-ați mărturisit chiar Dvs.

Nicu Covaci: Trăiesc creaţia plastică cu toată fiinţa, cu bucuria descoperirii şi recunoştinţa darului primit. Colțisorul acela de rai pe care l-am descoperit în Spania, odată cu mutarea mea acum 30 de ani, mă ajută să îmi încarc bateriile și mă inspiră să pictez.

RAF: Vă întrerup pentru a vă transmite ceea ce am simțit, intrând în contact cu seria Dvs de peisaje marine, scăldate în lumina și caldura Spaniei. Vă lăsați pradă, acesta este cuvântul potrivit, vă lasați pradă, cu uimire, recunostință și încântare, spontanului și impulsului.

Nicu Covaci: Evident, trăiesc creaţia plastică cu toată fiinţa. Învăț din toate experienţele, atât cele minunate, cât și cele catastofale întâlnirilor și întâmplărilor vieții.

RAF: Acum, aici, cum se simte Nicu Covaci – pictorul?

Nicu Covaci: Mă simt angajat și, totodată, obligat să dăruiesc oamenilor, pe care îi iubesc, o încurajare și o stare de bine.

RAF: Studiindu-vă opera plastică, se fundamentează ideea că arta este făcută după simțirea și chipul celor care o înfăptuiesc.

Nicu Covaci: Fără îndoială, artistul dăruiește ceea ce simte. Pun mare valoare pe cultură, experiență și educație și dau mai departe.

RAF: Maestre, sunteti “muzică“ în tușe de lumină și căldură pentru noi, dar mai cu seamă, sunteți autorul total al acestei plăsmuiri! RAF este mai bogat cu Dvs! Gratitudine, Nicu Covaci – PICTORUL!